Analiza tranzacţională favorizează schimbarea şi autonomia persoanei, fiind caracterizată printr-o filozofie reprezentată de două elemente principale, simplitate şi generozitate, ce se completează reciproc pentru a da naştere a două valori esenţiale în natura fundamentală a omului.
      Postulatul de bază îl reprezintă dovada de valoare şi demnitate care ne defineşte atunci când acceptăm tot ceea suntem, chiar dacă aceasta înseamnă să ne acceptăm şi slăbiciunile, şi în acelaşi timp să îi acceptăm pe cei din jurul nostru aşa cum sunt ei. De asemenea, analiza tranzacţională contribuie la dezvoltarea structurii decizionale conform principiului că ”fiecare funcţionează într-o modalitate care îi este proprie, potrivit unor strategii pe care le hotărăşte în diferite etape ale dezvoltării sale şi pe care e posibil să le schimbe în orice clipă.”
      Conform teoriei tranzacţionale, părintele, adultul şi copilul definesc, ca stare, Eul în funcţie de cum ne manifestăm, Berne văzând fiecare stare a  Eului ca pe ”un sistem coerent de gânduri şi sentimente caracterizate prin comportamente corespunzatoare.” (Berne, 1971)
      În ce măsură clientul a păstrat şi a dezvoltat influenţele mesajelor care i-au fost adresate de-a lungul etapelor dezvoltării sale cronologice? Cum se manifestă copilul acum când este adult? Şi ce ar spune părintele când ar vorbi copilului sau ce ar simţi adultul atunci când ar privi copilul şi părintele ?
      Eric Berne recomandă o anumită ordine în cadrul relaţiei terapeutice cu clientul ceea ce permite flexibilitate şi adaptare în funcţie de manifestarea clientului. Având ca model lucrarea lui P. Clarckson (1992) Isabelle Crespelle (2007) propune un plan de tratament rezumat astfel:

  • Stabilirea unei alianţe cu clientul pentru a instala o încredere reciprocă

  • Verificarea motivaţiei clientului, a dorinţei sau a nevoii sale de schimbare prin dezvăluirea naturii disconfortului sau suferinţei acestuia

  • Stabilirea contractului terapeutic, distingând plângerea clientului şi obiectivele care trebuie fixate

  • Urmărirea decontaminării

  • Deconfuzionarea copilului

  • Dezvoltarea părintelui pozitiv lăuntric

  • Redecizia

  • Reorientarea

  • Sfârşitul terapiei. Ideal este un final care dezvăluie noile capacităţi ale clientului de a lua decizii în conformitate cu realitatea, un final în care este capabil și disponibil să pună în act relaţii deschise şi poate să îşi asume responsabilitatea pentru propria existenţă.

 Bibiliografie

      Despre gândirea pozitivă se pot spune multe însă probabil cel mai important lucru care trebuie spus este că o gândire pozitivă înseamnă soluții în 99,99 % din situațiile caracterizate de disconfort și considerate ca fiind fără rezolvare. Aspectul cel mai important și care duce rata de succes până la 99,99 % este asumarea responsabilității propriei existențe în contextul realității și adaptarea la situația în care ne aflăm la un moment dat, modul în care evaluăm resursele personale în procesul de adaptare.
      Gândirea pozitivă este complementară vizualizării creative, ambele făcând parte din metodele care ne ajută cel mai adesea să pășim mai departe pe drumuri dificile cu o atitudine care ne asigură succesul și starea de bine.
      Să îți asumi responsabilitatea faptului că exiști, că ești în viață și în același timp ești adaptat legilor planetei și a societății sunt trăiri complexe. Atunci când încercăm să analizăm sau să identificăm fapte care explică succesul sau insuccesul semenilor noștri, momentele în care se simt bine sau se simt rău, resursele și implicarea în însăși viața lor, intrăm într-o zonă sensibilă a raportării la sine și la ceilalți și tindem mai mult să uităm de valorile proprii raportându-ne, mai mult decât este necesar menținerii echilibrului personal, la valorile celorlalți.
      Gândirea pozitivă poate fi definită și ca o acceptare sănătoasă a resurselor personale prezente și a utilizărilor acestora în avantaje personale pentru obținerea stării de bine.
      În ceea ce privește avantajul personal este de dorit și este corect din punct de vedere uman, moral și legal ca starea de bine a unei ființe umane, confortul personal, avantajele dorite sau obținute să nu se bazeze pe acțiuni ce pot aduce ofense reale celor din jur. Și mă refer în acest context la acte de agresiune verbală sau fizică, acte de exploatare, abuzuri sau orice altă acțiune distructivă a ființelor, a naturii, a valorilor culturale sau spirituale.

Bibliografie

      Părintele unui altfel de tip de hipnoză, Milton Hyland Erickson, a ieșit în evidență datorită faptului că a adus dovezi privind influențarea minții inconștiente ca factor creativ și generator de soluții.
      Hipnoza Ericksoniană este diferită de hipnoza clasică utilizând în cadrul terapiei particularitățile clientului (credințe, istoria personală, expresii etc.) lăsând subconștientului, clar separat de mintea constientă, șansa de a utiliza propriile percepții, interese, reacții și învățăminte, pentru a crea și genera soluții, cel mai adesea pozitive.
       Hipnoza clasică este autoritară și directă provocând uneori clientului activarea unor mecanisme de rezistență care îngreunează procesul hipnotic. La Erickson, schimbarea majoră este oferită de o flexibilitate și permisivitate crescută, adaptându-se clientului. Dacă în hipnoza clasică se aude la început :"intri în transă", de la Ericksonian se auzea: "poti învăța în mod confortabil să intri în transă". Clientul poate să accepte transa ca pe o oportunitate, într-o stare semiconștientă, acceptând sau refuzând sugestiile care apar în timpul procesului terapeutic. Liberul arbitru al clientului acționează pozitiv asupra transformării, acceptând responsabilitatea schimbării.
      Hipnoza Ericksoniană se desfășoară pe tot parcursul conversației, conversației care privită din afară nu prezintă elemente care să indice un act hipnotic.
      Erickon afirmă că mintea conștientă nu poate să instruiască mintea subconștientă, sugestiile autoritare ale hipnozei clasice întâmpinând de multe ori mecanisme de rezistență puternice. Mintea subconștientă reacționează la oportunități, metafore, simboluri și contradicții. Sugestiile hipnotice efective trebuie formulate într-o formă vagă similară unei schițe, clientul construind pe aceasta schiță cu ajutorul convingeri subconștiente - chiar dacă clienții nu percep în mod conștient ceea ce se întâmplă.
      Un hipnoterapeut experimentat, pregăteste aceste schițe ale soluțiilor astfel încât acestea să se adrese  clientului și nevoilor sale iar clientul să reacționeze în modul așteptat de terapeut. Putem da ca exemplu autoritarul "vei renunța la fumat" care la nivel subconștient va reacționa mai puțin decât liberul arbitru al expreziei pozitive ,,ai resursele să te lași de fumat,,. În primul caz avem o intervenție autoritară care poate să provoace clientului o reacție de refuz în urma activării unui mecanism de rezistență care ține de relația cu autoritatea, pe când în al doilea caz avem o evaluare pozitivă a individului și canalizarea responsabilității și a deciziei către acesta.

Bibliografie

Important nu este ceea ce au făcut ceilalţi din mine, ci ceea ce fac eu din ceea ce au făcut ceilalţi cu mine.


      Forma originală a frazei de mai sus este ,,Esenţial nu este ceea ce au făcut ceilalţi din om, ci ceea ce a făcut el din ceea ce au făcut ceilalţi din el,,[ însăşi istoria],,. Interviu din revista L Arc , octombrie 1966, în A. Cohen-Solal, Sartre, New York, Pantheon Books, 1985.
      Am găsit ca fiind utile, funcţionale principiile de bază a Gestaltului în cadrul unui act terapeutic, datorită unei viziuni umane unice, structurată şi semnificantă asupra individului în care ,,întregul este diferit de suma părţilor sale,,.
      Prototip a psihoterapiilor ,,uman-existenţiale,, aduce un punct de vedere diferit de Oedipul psihanalizei prin a insista ,,asupra originalităţii ireductibile a fiecărui ins, parţial determinat de ereditate, dezvoltarea fetală, educaţia precoce şi mediul său social, dar totuşi liber şi responsabil să exploateze, în felul ce îi este propriu, şi de-a lungul întregii lui vieţi, întâmplările vieţii.,, (Ginger,2007)
      Atras de sentimentul de libertate şi creativitate specific Gestaltului am observat că se pot analiza şi sub alte forme comportamentelele defensive, predominant incoştiente dobândinte în prima copilărie, după cum subliniază psihanaliza ,,determinismul nostru istoric: eram condamnaţi să repetăm neîntrerupt,,. În acest spectru nou a luminii identităţii individului sunt scoase în evidenţă libertatea dar şi responsabilitatea. Normalul este atribuit fiecărei persoane în parte, în funcţie de calea proprie şi de ritmul caracteristic acesteia. Se pot crea şi imagina noi conduite, pot fi experimentate ,,sentimente uitate, interzise de educaţia primită sau de contextul nostru social.,, (Ginger,2007)
      Sentimentul eliberator presupune exprimarea liberă a trăirilor şi a identităţii fără a fi considerate ca semne ale slăbiciunilor. ,,Lacrimile sau mânia nu mai reprezintă semne ale slăbiciunii, ci sunt considerate mărci ale autenticităţii eliberatoare,, iar ,,îmbogăţirea materială, puterea cunoaşterii, sacrificiul sunt interogate în profitul intesităţii vieţii.,, Cu baze psihanalitice, interpretată ca o ,,recuperare narcisistă,, această nuanţă de egoism pur naturală şi umană este drumul clientului către autonomia personală traversând mai multe etape în care se pune accent pe asumarea responsbilităţii în manifestarea dependenţei, contradependenţei, independenţei, interdependenţei.
      Ideea că mecanismul generează interacţiunea vine cu o întrebare în care se pune la îndoială avantajele simplei descoperiri a fenomenelor ce aparţin istoriei personale ale clientului. ,,Descoperirea cauzelor nu îngăduie întotdeauna să modificăm fenomenele. A şti nu ajunge pentru a schimba, uneori, dimpotrivă, ,,interpretarea nutreşte simptomul,,. (Lacan) Ginger,2007). Astfel, de exemplu, înţelegând că mama era ,,castratoare,, , risc să îmi întreţin şi să-mi întăresc sentimentul de dislocare.(Ginger,2007)
      De aceea din Gestalt se poate extrage avantajul ce se poate utiliza în favoarea clientului, bineînțeles dacă în urma unei bune cunoaşteri a resurselor clientului concluzia este că se poate obţine maximum de rezultate în raport cu metodele terapiei Gestalt. Nu este important doar să se pună ceva în locul lăsat disponibil de o tehnică utilizată pe principii psihanalitice, trebuie o asigurare că ceea ce vine să înlocuiască poate fi integrat de către client şi poate să contribuie la starea de bine a acestuia, a Gestalt-ului care îl definește.
      În revoluţia Gestalistă ,,pulsiunea de viaţă,, este asociată cu agresiunea, considerată necesară funcţionalităţii individului în tot ceea ce înseamnă viaţa, fără această doză de agresiune omul fiind redus la un animal bolnav, ,,un animal deposedat de agresivitate este un animal bolnav,, .(Ginger,2007) Clientul depăşeşte limitele şi nu se mai resumă doar interacţiunea de tip pasiv al psihanalizei, vine în realitatea şedinţei terapeutice şi se manifestă în cadrul sigur oferit de terapeut reacţionând liber şi exteriorizând. ,,Comportamentele sale infantile – sau inhibate socialmente – sunt provizoriu autorizate,,
      Considerată o abordare umanistă şi fenomenologică, o psihoterapie cu faţete filozifice de viaţă, Gestalterapia se impune terapeutic prin abordarea strategiei de ,,experimentare individuală în căutarea unei trăiri personale profunde şi a construcţiei unui nou sens.,,  (Ginger,2007)

,,Există în orice organism, indiferent de nivelul său de complexitate, un flux subiacent de mişcare înspre realizarea constructivă a posibilităţilor ce îi sunt inerente. Că evocăm un vierme de pamânt sau o pasăre frumoasă, o maimuţă sau un om, suntem constrânşi să admitem că viaţa este un proces activ şi nu unul pasiv. Indiferent dacă stimulul este intern sau extern, dacă mediul este sau nu favorabil.,, (Dartevelle,2007)
 


      Carl Rogers. Libertatea de a fi ceea ce eşti. Unul din cei care au văzut persoana umană în splendoarea complexă şi entopică a existenţei sale. Demnitate, încredere, respect şi libertate, fundamente ale filosofiei ce stau la baza terapiei centrate pe persoană. ,,Singurul scop al terapeutului constă în a-l ajuta pe client să se apropie cât mai mult de ceea ce, în profunzimile sale, el este.,, (Dartevelle,2007)
      Când facem referire la individ putem spune că ,,Fiecare individ are în el capacităţi considerabile să se înţeleagă, să-şi schimbe ideea care o are despre sine, să-şi modifice atitudinea de bază şi să găsească un comportament autonom. El se poate inspira din aceste resurse, cu condiţia să i se asigure un climat de atitudini facilitant care să-l motiveze la acţiune.,, (Rogers, 1942). El este un întreg, un Gestalt animat de ,,o propulsie înnăscută [innate drive] în materia vie.,, (Rogers, 1942) această energie fiind similară noţiunii zen de ,,inconştient cosmic,, , de acest ,,nenăscut,, care este ,,rădăcina oricărui existent,(...)sursa iniţială a tuturor posibilităţilor creatoare,, , aşa după cum spune Suzuki (1979),(Dartevelle,2007).
      Aşteptările terapiei rogersiene pot fi reprezentate de două principii de bază: ,,Să fii cu-adevărat tu însuţi!,, şi ,,Să trăieşti viaţa din plin!,,.
      Dincolo de aşteptările pe care societatea le are de la individ, există clipa prezentă, încredere în sine şi în puterea de a fi în relaţie cu celălalt. Un individ de acest gen va păstra o armonie suficientă cu mediul cultural şi social fără a fi conformist, având un stil de viaţă creator şi multe producţii creatoare.
      Pasul sigur către viitorul confort constă în lucrul cu prezentul păstrând trecutul ca o referinţă secundară ce poate oferi detalii care înlesnesc travaliul terapeutic şi pentru a identifica cele mai bune metode de intervenţie în actul terapeutic.

Bibliografie