Tehnici de vizualizare creativa
Mai întâi există gândul, apoi îl transformăm în realitate prin acțiune.
În vizualizarea creativă ne bazăm în primul rând pe imaginație. Dar ce ar fi imaginația fără un strop de creativitate fără limită, un strop de logică și raționament, peste toate acestea adăugând fără limită din aroma nevoilor noastre.
Dacă vă veți utiliza resursele pentru a vă imagina ceea ce doriți, cu siguranță veți obține ce vă doriți și dacă veți visa la ceea ce vă doriti... visul vi se va împlini. În varianta originală fraza sună astfel : ,,If you can imagine it, you can achieve it. If you can dream it, you can become it.,, fiind spusă de William Arthur Ward.
Tehnica de vizualizare creativă este o metodă funcțională prin care dorințele, planurile noastre se îndeplinesc, chiar dacă nu ca și când am folosi o lampă a lui Alladin, o lampă magică, însă putem folosi această tehnică ca pe o lampă mult mai sofisticata și mai precisă. Să te imaginezi construindu-te sau construind ceea ce îți dorești, să îți parcurgi planul de la început până acolo unde poți să îți creezi altul mai măreț este ca și cum ai participa la repetițile propriului viitor înainte de a trăi cu adevărat acel viitor. În timpul repetițiilor poți să observi punctele slabe ale planului și sa le corectezi, să îți organizezi resursele, să găsești soluții care să optimizeze viitorul, să stabilești repere sau să adaugi elemente flexibile păstrând scopul planului tău.
Utilizând în mod echilibrat și rațional această tehnică, intervenim asupra vieții noastre și a celor din jur, intervenim în viața planetei. Ajustăm procese ale gândirii care influențează apoi în mod pozitiv deciziile, stările și acțiunile noastre. În încercarea de a simplifica descrierea acestei tehnici recomand să se conștientizeze că orice acțiune inițiem în viața noastră este rezultatul unui gând. Mai întâi există gândul, apoi îl transformăm în realitate prin acțiune.
Contributia Jungiana in psihoterapia integrativa
Evoluţia poate să fie rezultatul plăcerii cu care este alimentat adn-ul?
Părintele inconştientului colectiv, Jung, îşi bazează descoperirile pe studiile tipului asociațiilor şi formaţiunilor observabile la psihotici, care i-au oferit posibilitatea de a explora un potenţial inconştient suprapersonal cu arhetipuri ce au caracter universal asemănătoare motivelor mitice. Opusă metodei analitic-reductive, orientate spre trecut şi cauze practicate de Freud, inspirat şi de metodele adleriene Jung abordează perspectiva scopului ,,admiţând în acelaşi timp autonomia genetică a spiritului,, (Zamfirescu, 2007)
Teoriile jungiene intră în conflict cu psihiatria materialistă şi aduce puncte de vedere noi asupra suferințelor psihice. ,,Nu se ştie exact dacă factorul psihic – complexul – declanşează boala în condiţiile existenţei predispoziţiei sau dacă declanşarea bolii în registru organic activează complexul, care se manifestă prin simptome. În încercarea de a depăşi dilema – psihogenie sau somatologie - Jung introduce ipoteza unei ,,toxine biologice,, a cărei contribuţie ar consta în fixarea complexului.,, această teorie scoţând în evidenţă faptul că ,,nevoile filozifice şi religioase ale omului sunt de sine stătătoare genetic, nu pot fi deduse din alte aspecte, mai simple, din zona sufletului.,, (Zamfirescu, 2007)
Chimia creierului, fiziologia este modificată de evoluţie şi începe să se reprezinte pregnant faptul că reacţiile chimice la nivel cerebral modifică comportamente şi interacţionează pe multe canale de comunicare cu mediul şi cu el însuşi. Intelectul nu poate fi redus la o suma de reacţii chimice şi complexe noi în raport cu evoluţia speciei şi care încă nu a găsit o formă stabilă de manifestare, dar această teorie vine în completarea altor teorii. În această lumină putem lua în consideraţie faptul că ,,Nu numai că suntem cu toţii, aşa cum susţinea Freud, nevrotci potenţiali, dar, conform lui Jung, purtăm cu toţii în noi germenii îmbolnăvirii psihotice. O simplă diferenţă de grad ne poate arunca în lumea stranie a psihozei.,, (Zamfirescu, 2007)
Diferenţa poate să stea în satisfacerea nevoilor sub forma adaptabilităţii individuale la mediu şi la tot ceea ce reprezintă el în interacţiunea cu el? Evoluţia poate să fie rezultatul plăcerii cu care este alimentat adn-ul? Cât adevăr şi cât mister se ascunde în următoarea frază :,,Cuvintele eu vreau sunt cea mai veche moştenire a omenirii pe care au ajutat-o în nenumărate primejdii. Ele sunt protecţia omenirii civilizate şi o deosebesc de animal, care ascultă doar de instinctul surd şi de legea naturii.,, (Jung, Editura Trei,2005)
În abordarea Jungiană, clientul poate ajunge să identifice o variantă care îl va avantaja de a lungul vieţii sale simţindu-se integrat în universul existenţial, acceptând desfăşurarea evenimentelor şi conştientizând importanţa lui prin acceptarea participării la ele ca forţă creatoare, toate acestea întâmplându-se în cadrul unei treceri terapeutice ,,tot aşa cum perspectiva cauzală, prin analiză şi reducţia evenimentelor individuale, ajunge în cele din urmă la principiile universale ale psihicului, tot aşa şi punctul de vedere constructiv ajunge, prin sinteza tendinţelor individuale, la scopuri universale. Sufletul este punctul de trecere, de aceea în mod necesar este determinat spre două părţi. El oferă, pe de o parte, imaginea unui ,,precipitat,, a tot ce este trecut şi, în aceasta, pe de alta parte, o imagine a cunoaşterii în germene a tot ce va veni, în măsura în care însuşi creează viitorul.,, (Jung, Editura Trei,2005)
Jung este conştient de impactul teoriilor sale şi precizează, probabil pentru a sublinia veridicitatea lor, ,,că nu puţini sunt cei care vor ridica obiecţia în primul rând că procesul psihologic de adaptare nu se realizează deloc pe drumul formării prealabile a unei concepţii despre lume şi în al doilea rând că încercarea de a se adapta pe drum unei concepţii despre lume este deja un semn al unei dispoziţii psihice patologice. Există, fără îndoială, numeroşi oameni care se pot transpune şi încadra în lume fără o concepţie prealabilă. Dacă ei chiar ajung la o concepţie mai generală, , atunci acest lucru se întâmplă mereu ulterior. Există însă, pe de altă parte, la fel de mulţi oameni care pot să se încadreze doar pe calea formulării intelectuale prealabile. În ceea ce nu înţeleg ei, respectiv nu cred că înţeleg, ei nu se pot transpune, nici încadra. Şi de cele mai multe ori se întâmplă că ei se încadrează doar atât cât au putut înţelege în mod intelectual. În această din urmă categorie par să intre toţi acei bolnavi pe care îi observăm aici.,, (Jung, Editura Trei,2005)
Ameliorarea anxietăţii şi întărirea Sineului pot fi favorizate prin acceptarea faptului că făcând parte dintr-un Univers care se destăinuie doar atunci când participi creativ şi descoperi că tocmai această manifestare este secretul lăsat în lumină a existenţei şi al echilibrului?
Abordarea psihanalitica
,,Ceea ce e nou provoacă întotdeauna uimire şi rezistenţă.,, (S. Freud)
Prima întâlnire în cadrul ședințelor terapeutice care cuprind majoritar elemente de psihanaliză este cea mai importantă şi ,,majoritatea analiştilor sunt de acord cu faptul că în întrevederile preliminare se regăsesc toate elementele ce se vor dezvolta pe parcursul curei.,,(Hanin 2006)
În ceea ce priveşte adresabilitatea psihanalizei aceasta are câteva elemente de bază care sunt reprezentate de capacitatea intelectuală, condiţia economică a pacientului, disponibilitatea clientului şi vârsta lui. În legătură cu vârsta (Hanin 2006) scoate în evidenţă faptul că ,,Freud semnalează faptul că e bine ca metoda să fie rezervată pacienţilor care nu au depăşit vârsta de cincizeci şi ceva de ani, fiind de părere că mai târziu aceştia nu mai dispun de plasticitatea proceselor psihice, pe care se bazează terapeutica, iar cantitatea de material de analizat ar fi prea mare,, iar ca vârstă minimă tot el (Freud) recomandă vârsta trecută de perioada adolescenţei. Cu toate acestea vârsta care presupune desfăşurarea unei analize ajunge să nu mai prezinte un interes foarte mare ţinându-se cont de capacitatea subiectului de a răspunde curei analitice. Curând după prezentarea teoriilor expuse mai sus care stabilesc limite de vârstă, Freud este interesat de fobia micului Hans în vârstă de 5 ani. Ulterior Anna Freud şi Melanie Klein dezvoltă teoriile freudiene în psihanaliza copilului, teorii care îşi vor demonstra eficacitate practică.
Materialul terapeutic obţinut de la client este analizat cu atenţie iar acesta este stimulat pentru a îmbogăţii acest material din care se va construi pe el însuşi prin înţelegere şi acceptare. Glover afirmă că ,,Ceea ce deosebeşte o consultaţie analitică de alte forme de examinare este în primul rând încurajarea adresată pacientului de a-şi relata propria istorie.[…] În cursul unei consultaţii analitice, cu excepţia unor politeţuri mondene care de altfel nu presupun nici o implicare, inițiativa reală îi aparţine clientului.[…] Însă consultaţia postulează, de asemenea, şi un anume grad de intervenţionism, mai ales când formularea unui diagnostic aproximativ devine esenţială. Pacientul a început să îşi regrete inconştient temeritatea sa, încă din momentul în care a apăsat pe butonul soneriei. Trebuie aşadar să ne aşteptăm să îl vedem că recurge, foarte adesea, la mecanismele de condensare, de deplasare şi de elaborare secundară în relaţia în care se va forma cazul său. Câteva întrebări pertinente vor fi de regulă suficiente pentru a scoate la lumină simptomele, particularităţile conflictului, cel puţin în măsura în care acesta este posibil sau necesar.,, (Glover, 1954)
În acest tip de întâlnire preliminară practicată de Glover se prezintă un tip de diagnosticare mai dezvoltat decât la Freud, identificând în cadrul acesteia mecanisme de apărare, simptome, sau conflicte dar fără a prezenta un tip de inventar sistematic.
Într-adevăr, sensiblitatea şi complexitatea actului terapeutic este dificil de surprins în cuvinte şi probabil că ,,Nici un manual , oricât de complet şi de bine scris ar fi, nu ar putea să înlocuiească complexitatea întâlnirii cu pacientul.,, (Hanin 2006). Şi Greenson scoate în evidenţă importanţa analizabilităţii prim prisma motivaţiilor, capacitaţilor şi trăsăturilor de personalitate ale clientului, acordând o atenţie deosebită funcţionalităţii clientului în mediul său, relaţiilor obiectuale.
O imagine de ansamablu ne arată că ,,la cele două extreme ale tehnicior terapeutice, avem la un capat tehnicile comportamentale vizând atenuarea simptomatică, iar la celălalt capăt psihoterapiile umaniste, vizând o ameliorare subiectivă , dificilă de comparat de la un pacient la altul, în măsura în care aceasta se exprimă în termeni individualizaţi, specifici personalităţii proprii,, E.Rappard (2006)
Tratamentul psihanalitic poate fi privit ca o metodă de investigare ce presupune ,,definirea manierei în care este instituită experienţa regresivă, adică procesul analitic. Scopul esenţial al travaliului este de conştientiza ceea ce era inconştient.,, şi că această ,,metodă terapeutică, psihanaliza presupune definirea structurilor mentale susceptibile de a fi modificate prin investigaţia psihanalitică.,, pe scurt ,,analiza caută să îl schimbe pe acela care o întreprinde.,, (D. Widlocher, A.Braconnier, 2006)
Anticipând importanţa ei în dezvoltarea societăţii dar şi impactul ei asupra clientului, în orice epocă s-ar desfăşura tratamentul psihanalitic Freud scria ,,ceea ce e nou provoacă întotdeauna uimire şi rezistenţă,, de aceea, ce trezeşte interesul explorării de sine şi presupune concentrarea unor energii ce pot fi organizate în interiorul actului terapeutic în favoarea clientului, reprezintă elemente cheie a intervenției de tip psihanalitic.
Psihanaliza identifică şi dezorganizări ale inconştientului ce au legatură cu somatizarea iar intervenţia terapeutică în care sunt introduse elemente de psihanaliza ajută în tratarea acestora, contribuind la o accelerare şi îmbunătăţire a vindecării disfuncţiilor diagnosticate, astfel J.B.Stora (2006) afirma că ,, Afecţiunile somatice ale dezorganizărilor progresive sunt boli cardiovasculare, boli datorate autoimunizării, cancere, care pun în joc pronosticul vital. În toate cazurile, psihoterapiile psihosomatice urmăresc restabilirea celei mai bune funcţionalităţi mentale posibile a pacienților sau, în cazul unor lacune grave ale mentalizării, instalarea celei mai bune funcţionări economice posibile, mentale şi de comportament, legată prin ipoteză de apărările biologice ale fiinţelor umane. Nu mai e nevoie să spunem că psihoterapiile trebuie să înceapă, în toate cazurile, cât mai curând posibil, pentru a însoţi terapeuticile medicale şi chirurgicale.,,
Stabilind astfel legătura între inconştient, cu tot ceea ce conţine el trecut, prezent şi viitor prin proiecţii şi prin manifestările somatice, este important ca terapeutul să aibă acces la o cantitate suficientă de informaţii care îi poate oferii posibilitatea de a face conexiuni şi de a analiza starea actuală a clientului. Stimularea clientului de a se expune verbal în ideea că tot cea ce spune este important poate facilita identificarea soluţiilor ce asigură succesul curei.
În ședințele de psihoterapie integrativă care conțin și elemente psihanalitice ,,a lăsa mintea liberă este de asemenea echivalent cu a elibera sirurile de gânduri şi impresii[...]care vin şi intră în minte, adică nici a le reprima, nici a le reţine, nici a intereveni în mersul lor.,, (Watts, 1997)
Starea de Bine incepe cu Tine
Starea de bine reprezintă elementul cheie care stă la baza evoluției și dezvoltării personale, la baza evoluției umane din toate punctele de vedere.
